Buziaşul de altădată – Lacul Sfântul Anton

Categories Istorie
Antal

Oraşul Buziaş, dar şi Parcul staţiunii, au suferit numeroase transformări în estetica peisagistică şi arhitecturală în decursul vremii.

Puţini suntem să ni le amintim pe toate, trăite sau auzite, multe umflate, altele uitate. Dar suntem. Astfel că, prin intermediul seriei de articole „Buziaşul de altădată”, invităm cititorii să împărtăşească, critice, trăiască sau cel puţin să cunoască o altfel de istorie scrisă, spusă sau recitită.

În acest spirit, vom posta si fotografii de epocă înfăţişând „Buziaşul de altădată” şi, cu ajutorul vostru, sper eu, le vom comenta si completa cu poveşti sau argumente istorice, cu impresii,  încercand sa le insuflăm viaţă.

Astfel, pe locul unde se află astăzi sala de sport şi Biserica Ortodoxă, au funcţionat mai întâi un pavilion-restaurant (nr. următor), apoi o parte din instalaţiile feroviare destinate Trenului Mic, depozite din vechiul amplasament al Apemin-ului, Aviabarul, iar pentru o perioadă a existat un lac. Acestă scriere este dedicată lacului sau locului de altădată.

Mediatizat în spiritul comerţului din acele vremuri, el trăieşte în amintirile nostalgicilor prin numeroase vederi, pliante comerciale sau fotografii de epocă.

 

Povestea începe astfel:

La sfârşitul secolului al XIX-lea,  Ministerul Cultelor şi Învăţământului, vazând că staţiunea balneară nu este administrată corespunzător de Domeniul Fondului Religionar, a hotărât să o vândă. Astfel, în anul 1892 avem de a face cu primul proprietar al staţiunii, Ernő Schottola din Budapesta, contra sumei de 250.000 de forinţi. Au loc numeroase prefaceri edilitare cu consecinţe economice evidente până în anul 1897 când proprietarul trece în nefiinţă. Urmează o perioadă de uşor regres în dezvoltarea staţiunii chiar dacă avem de a face cu celebrii ani ai Belle Epoque în varianta austro-ungară (în aceea perioadă patronatul s-a confundat în mare parte cu ,,managementul”, astfel că numeroase afaceri ale timpului s-au stins odată cu iniţiatorii lor, situaţie ce va mai fi întâlnită în istoria întreprinderilor din localitate).  Astfel, văduva Schottola arendează în anul 1903 staţiunea lui István Huszly şi Kimmel Koloman din Timişoara. Aceştia, în spiritul arendaşilor, doresc o punere în valoare la scară industrială a zăcământului hidromineral executând foraje de mare adâncime în stratul acvifer (în cazul în care este străpuns de un foraj un strat acvifer captiv, adică un strat acvifer prins între două straturi impermeabile, apa va avea un caracter ascensional, ajungând la suprafaţă cu o mare presiune naturală căpătând un caracter artezian), beneficiind de noua tehnologie folosită în domeniul petrolier, pe atunci un domeniu de vârf, am spune astăzi, high tech.

,,Au forat pe locul fostului pavilion şi la 17 decembrie 1903, ajungând la adâncimea de 102 m, au dat de un izvor mineral puternic, aflat sub presiune, care a erupt, înălţimea apei izbucnită, însoţită de bioxid de carbon, atingând circa 35-40 de metri. Debita 400 de litri de apă pe minut la o temperatură de 13˚C. I s-a atribuit denumirea de izvorul Anton 1. În anul 1904, în jurul izvorului artezian, s-a format un lac (Lacul Sfântul Anton) cu diametrul de circa 120 de metri, folosit câţiva ani ca punct de agrement, pentru canotaj, în sezonul estival, şi ca patinoar, iarna. În jurul acestuia s-a amenajat o alee iluminată. Această stare de lucruri a durat până în 1914” (Octavian Sfetcu, Buziaş Temelii Istorice şi Teatrale, p.38)

Situat în proximitatea unor utilaje de îmbuteliere ale Apemin-ului, izvorul a fost epuizat, iar lacul s-a retras în timp. ,,Urmele” acestuia sunt evidente în perioadele de precipitaţii bogate, când zona devine uşor inundabilă chiar dacă nu se află pe o zonă altimetric joasă din perimetrul parcului. Această caracteristică a creat dificultăţi în ridicarea şi consolidarea sălii de sport şi a Bisericii Ortodoxe. Dar acesta poate fi un alt subiect.

Pentru alte locuri, fapte şi oameni, ne vom revedea când ne-om întâlni într-un loc sau poate…înt-un puţ, al gândirii bineînţeles.

Articol scris de Prof. Râmpu Petru Laurenţiu

Adaugă un comentariu: