Buziaşul de altădată – Pavilionul-restaurant (1897-1902)

Categories Istorie

Cea mai înaltă construcţie de lemn din parcul oraşului, a avut şi cea mai scurtă existenţă.

Este vorba despre pavilionul-restaurant, acesta fiind construit în anul 1897 şi demolat în anul 1902.

Într-un timp aşa de scurt, aceast obiectiv nu a putut să beneficieze de o reclamă corespunzătoare, puţinele fotografii de epocă şi mărturiile pe cale orală au transformat într-o enigmă acest obiectiv cu adevărat grandios.

Astfel, în vara anului 1897 se construieşte în parcul oraşului, la intrarea dinspre şoseaua principală, un edificiu impresionant de peste 25 de metri inăţime construit în totalitate din lemn.

Motivele nu se cunosc îndeajuns: poate o intrare fastuasă în perimetrul parcului construită din acelaşi material ca şi colonada; poate, conform altor surse, a făcut parte dintr-un ansamblu arhitectural creat pentru vizita împăratului Franz Joseph I din 1898 ( alături de alte construcţii destinate întâmpinarii împăratului precum cele din perimetrul gării sau din faţa aleii ionizate), însă, cu siguranţă a fost utilizată pentru numeroase acte culturale cum au fost reprezentaţiile teatrale sau corale foarte răspândite şi dezvoltate în aceea epocă. De asemenea, a funcţionat ca o sala de dans, de formă circulară, pentru oaspeţii staţiunii (termenul de turist apare şi este folosit mai târziu), având şi o terasă foarte mare de jur înprejur.

Indiferent de motive, a avut un rol însemnat în turismul de epocă, completând intr-un mod fericit posibilităţile de recreere oferite de colonadă şi cazino.

Acelaşi mister planeză şi asupra demolării, unele mărturii menţionând că acest obiectiv a fost mistuit de flăcări. Altele precizează faptul că pavilionul ar fi fost infestat cu o ciupercă de lemn devastatoare, fiind necesară demolarea construcţiei, dar si arderea lemnului.

Cam atât despre Pavilion; până la o nouă întâlnire vă las imaginaţia să cânte, să danseze, să se recreeze în cel ce a fost odată : Pavilionul Parcului.

Articol scris de Prof. Râmpu Petru Laurenţiu

3 thoughts on “Buziaşul de altădată – Pavilionul-restaurant (1897-1902)

Adaugă un comentariu: