Buziaş, o enclavă alsaciană în inima Banatului

Categories Articole

Milioanele de hectare necultivate pe care le poţi vedea astăzi în România reprezintă o şansă pe care străinul o poate descoperi dintr-o singură privire…

c261ecff44f9be54ef56f0a5276bfc54_francez1Departe de fluctuaţiile pieţei din Hexagon, câţiva fermieri alsacieni şi-au găsit şansa prosperităţii şi fericirii pe plaiuri mioritice. Astăzi ei exploatează peste 5000 de hectare în jurul localităţii Buziaş din judeţul Timiş şi au ajuns la o cifră anuală de afaceri de 4,5 milioane euro.

Philippe Deguille e tatăl a trei copii, două fete şi un băieţel de cinci ani pe care spune că îl va face fermier. Are 51 de ani şi se ocupă de agricultură de mai bine de trei decenii. A venit în România în 1999, împreună cu cinci prieteni, într-o mini vacanţă, invitat de un alt francez care deţinea o mică exploataţie agricolă.

Primul contact cu România nu a fost prea plăcut. „Am stat mai mult în maşină, de teamă să nu păţesc ceva. Mi s-a spus că România este ţara ţiganilor, a câinilor, că toţi românii sunt hoţi şi mincinoşi. Pentru mine, însă, Banatul este ca Alsacia, oamenii sunt serioşi, mă simt acasă aici”, ne-a mărturisit simpaticul nostru interlocutor. Între timp a realizat că prejudecăţile francezilor despre români sunt departe de realitate. Mai mult decât atât, spune el, se simte mai în siguranţă la noi în ţară decât în Franţa natală.

Cu o investiţie iniţială de 50 de mii de euro, cei şase alsacieni au înfiinţat în anul 2000 firma Alsace-Farm, după care au arendat 500 de hectare de la ADS (Agenţia Domeniilor Statului) şi au angajat o companie de prestări servicii pentru a se ocupa de fermă. Întrucât rezultatele au fost mult sub aşteptări, au decis să lucreze ei terenul.

„Am închiriat materiale din Franţa, am luat un credit şi am cumpărat câteva utilaje la mâna a doua, adică minimul necesar pentru a face faţă suprafeţei pe care o deţineam. Apoi am ajuns la concluzia că unul dintre noi va trebui să stea în permanenţă aici, pentru a urmări lucrările, iar eu am fost cel mai disponibil. Şi, deşi iniţial nu vroiam să stau în România, am ajuns să mă îndrăgostesc de ţara asta”, mărturiseşte Philippe.

Împreună cu Alfred Wittmann, principalul său asociat, s-a stabilit la Buziaş. „Alfred este locomotiva afacerii, iar eu sunt cel care o alimentează cu combustibil. El e creierul şi eu executantul”, spune alsacianul într-o română aproape perfectă. „Când am venit noi, terenurile nu erau lucrate în zona asta. Din Buziaş până la Niţchidorf era numai pârloagă.

Oamenii nu au avut bani să investească în utilaje. Este şi un teren mai greu de lucrat, ne aflăm în zona 3 de fertilitate. Concentraţia de argilă e de 28-30%. Necesită utilaje performante şi rezistente. După ploaie trebuie să aşteptăm o săptămână până să intrăm cu utilajele în câmp, din cauză că apa stă la suprafaţă. De aia avem multe utilaje pe şenile“, ne-a spus Philippe. În prezent, acesta administrează o exploataţie de 5.500 de hectare, peste 95 la sută din suprafaţă fiind arendată.

„Avem 2.350 de hectare cultivate cu grâu şi 250 hectare cu triticale. Noi suntem şi producători de seminţe de grâu pentru piaţa internă şi de triticale pentru Italia. De asemenea, avem o mie de hectare de porumb, tot atâtea de floarea-soarelui şi încă o mie de sorg. Am avut şi rapiţă dar am renunţat. Din 11 ani doar trei au fost cu producţii bune la rapiţă în zona noastră“, susţine fermierul.

 

Sorgul, o cultură care te salvează în anii secetoşi

Francezii de la Buziaş au optat pentru sorg deoarece este o cultură care rezistă mult mai bine la secetă. „Din păcate, românii nu ştiu prea multe despre această cultură. Sorgul este aproape la fel de productiv ca şi porumbul. Într-un an normal, obţinem 6-7 tone la hectar. În primul an am făcut chiar 8 tone. Are însă avantajul că necesită de două ori mai puţină apă şi nu este atât de afectat de diabrotica şi de alţi dăunători.

E adevărat că este mai ieftin cu 10-15 la sută decât porumbul, dar de când cu criza cerealelor a ajuns la acelaşi preţ”, spune alsacianul. Şi pentru el, 2012 a fost un an dezastruos: „Anul trecut trebuie să-l uităm cât mai repede. Am investit mai mult şi am obţinut cea mai slabă recoltă de când am venit în România. De exemplu, am realizat o medie de 2 tone la porumb, în condiţiile în care nu coboram sub 5 tone.

Am avut trei săptămâni de arşiţă. La floarea-soarelui am obţinut 1,3 tone, faţă de 2,5 tone în mod normal. La sorg am realizat 2,7 tone, dar numai pentru că am semănat mai târziu. Pe parcelele unde am reuşit să intrăm cu utilajele la timp am obţinut 5,9 tone, iar în aceleaşi condiţii la porumb s-au realizat 3,5 tone. În schimb, la grâu a fost mulţumitor, cu o medie de 5,3 tone la hectar”.

Anul trecut, Alsace-Farm a înregistrat 15 la sută pierderi, exclusiv din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. „Preţurile la cereale au fost bune pentru noi. Am făcut contracte futures. La grâu am pierdut puţin, pentru că am semnat contractele în aprilie cu livrarea la sfârşitul verii, când preţul crescuse. Anul acesta, însă, am contractat din nou grâu, la 200 de euro şi între timp preţul a scăzut la 150 de euro. E un risc totuşi.

De aceea doar 50 la sută din producţie o contractăm în primăvară, restul urmând să o valorificăm în funcţie de evoluţia pieţei. Colaborăm cu o companie elveţiană, care ne garantează un preţ minim, iar dacă preţul creşte se renegociază contractul”, ne-a explicat Philippe.

 

Subvenţii neîncasate şi restanţe la furnizori

Ca orice fermier român, este nemulţumit de întârzierea cu care se fac plăţile pentru subvenţii. „E greu să plătim furnizorii când banii de pe subvenţii se primesc mult prea târziu şi niciodată cât ne aşteptăm. Anul trecut, de exemplu, am mizat iniţial pe circa 900 de mii de euro din subvenţia pe suprafaţă, dar între timp aceasta s-a redus. Este o bătaie de joc. Statul român a luat banii de la Uniunea Europeană dar plăţile nu s-au efectuat încă în totalitate.

Eu sunt obligat acum să iau credit din bancă să plătesc furnizorii, deşi am de încasat de la stat încă 400 de mii de euro. Aşa ceva nu se întâmplă în Franţa, unde în mai-iunie fermierii depun cererile pe suprafaţă şi cel târziu în luna noiembrie prima tranşă este achitată, iar în februarie se fac ultimele plăţi. Alţi 400 de mii de euro îi am de încasat ca şi rambursare de TVA. Sistemul actual este oricum prost gândit. Înainte era mai bine. Acum trebuie să aştept după toate controalele şi avizele, iar în tot acest timp eu am lipsă de cash flow. Cum poate funcţiona o firmă dacă nu are putere financiară?”, se întreabă fermierul.

 

Vaca de carne le face cu ochiul francezilor

Următoarea mare provocare pentru Philippe Deguille este legată de zootehnie. Cei şase alsacieni au în proiect înfiinţarea unei ferme de vaci de carne la Buziaş. „Chiar de anul acesta vom achiziţiona câteva sute de exemplare de Angus de la o fermă din Sibiu cu care vrem să colaborăm. Piaţa de desfacere o avem asigurată, în Elveţia şi Austria”, susţine acesta. De asemenea, ar dori să investească în producţia de biogaz şi în energia alternativă, prin instalarea unor panouri fotovoltaice.

De profesie mecanic, Philippe este uimit de modul în care se face agricultură la noi. „Aici maşinile agricole sunt foarte solicitate. Dacă în Franţa un tractor lucrează aproximativ 500 de ore pe an, aici lucrează de trei ori mai mult, iar o combină recoltează 500 de hectare în Franţa şi 2.500 de hectare aici. România are un potenţial agricol imens.

Din păcate, trecerea de la comunism la capitalism nu a fost favorabilă fermierilor. În anii 70-80, tot Occidentul vă invidia pentru cât de organizaţi eraţi. Acum vă lipsesc profesioniştii şi dotarea tehnică. Pe de altă parte, fermierii nu sunt uniţi ca în Franţa, unde sindicatul agricultorilor are putere de decizie”, concluzionează ambiţiosul alsacian.

 

Adaugă un comentariu: