Festivalul Papricaşului şi al Vinului, la Buziaş

Categories Cultura, Evenimente
Afis

28 – 29 septembrie 2013, sunt zilele în care Buziaș își deschide porțile pentru “Festivalul Papricașului și Vinului”, în zona Cazino din parcul orașului – stațiune.

Vă invităm să ne fiți alături într-o călătorie culinară, artistică și culturală. Muzica, dansul, demonstrațiile de artă culinară, precum și târgul de artă și cultură, sunt principalele caracteristici ale acestor zile.

Sâmbătă, 28 septembrie dăm startul festivalului la ora 13:00, cu un program tradițional select, urmând ca spre seară să fim încântați de Tradițional Quartet și de Quaternion Band, două simboluri muzicale de mare valoare.

Duminică, 29 septembrie continuăm într-un ton tradițional cu “cântec, joc și voie bună”, o zi dedicată folclorului bănățean și nu ne oprim până la apus, când vom trage “clopotele” luminoase de final!

Afis

Iată programul complet:

Sâmbătă, 28 septembrie:

  • Ora 13:00 – Gastro show şi artă manuală;
  • Orele 14:00 – 18:00 – Demonstraţii de artă şi cultură tradiţională;
  • Ora 18:00 – Formaţia Tradiţional Quartet;
  • Ora 20:00 – Formaţia Quaternion Band.

Duminică, 29 septembrie:

  • Ora 11:00 – Cuvânt invitaţi oficiali;
  • Orele 11:00 – 13:15 – Prepararea culinară;
  • Orele 13:15 – 13:45 – Degustarea papricaşului şi desemnarea câştigătorilor concursului;
  • Ora 11:30 – Spectacolul ansamblurilor folclorice invitate: Lugojana, Izvoraşul, Bănăţeana, Hora Belinţului, Bocşana, Boldureanca, Flori Bănăţene, Sorocul şi Căluşarii din Jebel;
  • Vor cânta: Lili Savu Badea, Adrian Stanca,  Ramona Torzan Gomboş, Cornelia Lupulescu,  Ramona Ilieș Drăgan;
  • Orele 11:00 – 19:00 – Târg de artă şi cultură;
  • Ora 20:00 – Foc de artificii.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Orașului Buziaș.

Adaugă un comentariu: