Buziaş – Decembrie 1989

Categories Istorie
1989 - 3

Situat la 35 km de Timişoara, având o importantă platformă industrială, oraşul Buziaş se va racorda la revolta timişorenilor, atât prin participarea directă a unor localnici la evenimentele din municipiul de pe Bega, cât şi prin acţiunile de protest şi de solidaritate cu timişorenii revoltaţi.

Astfel, după ce mai mulţi locuitori ai oraşului celor „11 izvoare cu ape minerale carbogazoase” aflaseră încă din seara zilei de 16 decembrie despre începutul revoltei timişorenilor prin intermediul postului de radio „Europa Liberă”, în dimineaţa zilei de 17 decembrie, Ioan Cin, ce avea să devină unul dintre liderii demonstranţilor, pleacă la Periam, la o activitate de evanghelizare. Pe tren află despre revolta timişorenilor din ziua precedentă. La ora 12,40 s-a reîntors în Gara de Nord din Timişoara, iar de acolo a plecat în Piaţa Maria. „Peste tot vitrinele erau sparte. Se făcea curăţenie. Erau cordoane de miliţieni şi forţe civile. La 13,15 s-au auzit scandări dinspre catedrală”, îşi aminteşte Cin. Până va pleca spre Buziaş – la 19,20 – Cin va vedea o mare parte din evenimentele celei mai sângeroase duminici din istoria modernă a municipiului de pe Bega: devastarea Judeţenei de Partid, intervenţia tancurilor, deschiderea focului asupra demonstranţilor, apariţia primelor victime.

Şi Viorel Tudosi află despre evenimentele de la Timişoara în dimineaţa zilei de 17 decembrie, de la fostul contabil şef al Întreprinderii Electromotor Timişoara, ce însoţea echipa de handbal feminin la Buziaş, pentru un meci programat la ora 11,00. Vestea despre cele întâmplate la Timişoara se răspândeşte cu repeziciune, iar plecarea TAB-urilor de la Unitatea militară din Buziaş „a făcut ca atmosfera din oraş să fie şi mai tensionată”, răspândindu-se zvonul că ungurii au ocupat capitala Banatului. În realitate, în 17 decembrie 1989, la ora 15,30, generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, a ordonat U.M. 01233 Buziaş, U.M. 01140 Lugoj şi U.M 01380 Arad să afluiască cu tehnică de luptă spre Timişoara, pentru a participa la menţinerea ordinii şi împrăştierea protestatarilor. Militarii din Buziaş, conduşi de maiorul Octav Pleşca, vor participa la apărarea sediului Comitetului Municipal de Partid şi a podurilor din spatele Catedralei. Despre evenimentele zilei de 17 decembrie, „cea mai cumplită zi din istoria oraşului Timişoara”, Liliana Badea află în cursul serii, în urma convorbirii telefonice avute cu Ioan Savu, fratele ei: „Lili, se trage, aici, în Calea Girocului! Nu-ţi vine să crezi, au tras în oameni, au tras în copii! Sunt nişte criminali! Pune mâna pe telefon şi sună-i pe toţi prietenii din ţară, spune-le ce se întâmplă la noi! Spune la Buziaş despre tot ce ţi-am povestit eu!” era îndemnul făcut de cel ce va deveni unul dintre cei mai importanţi lideri ai revoluţionarilor timişoreni.

A doua zi, luni, 18 decembrie, în toate întreprinderile oraşului se comentau evenimentele de la Timişoara cu teamă, dar şi cu speranţa că şi în România se va întâmpla ceea ce se întâmplase în toate ţările comuniste aflate sub influenţa Moscovei. Astfel, la S.M.A Buziaş, şeful de atelier Ioan Cin le-a povestit oamenilor din subordine despre cele văzute pe străzile oraşului Timişoara, solicitându-le un moment de reculegere în memoria celor căzuţi pentru libertate şi demnitate. La ora 10,00 a fost chemat la o şedinţă operativă, unde inginerul Emilian Ciotescu de la Trustul S.M.A Timişoara le-a vorbit, printre altele, şi despre cele întâmplate în Timişoara. Ciotescu, devenit peste ani revoluţionar cu certificat, le-a spus celor prezenţi că „huliganii şi bandiţii” au dat foc oraşului şi le-a solicitat să manifeste maximă vigilenţă, pentru ca astfel de evenimente să nu se repete şi la Buziaş. Atunci când Cin l-a contrazis spunând că a văzut răniţi şi morţi la Timişoara, Ciotescu a trecut la ameninţări. Şi la secţia Electromotor Buziaş nu se vorbea decât despre evenimentele de la Timişoara, Cristian Palimaruc, care avea un umăr dislocat în urma unei altercaţii avute cu un militar din forţele de ordine, le relata colegilor despre sângeroasa represiune soldată cu morţi şi răniţi. „Atunci – mărturiseşte Viorel Tudosi – m-am hotărât că trebuie să fac ceva, să sprijinim mişcarea de la Timişoara.”

În ziua următoare, Tudosi, împreună cu Aurel Marian, a plecat la Timişoara, unde continua să se tragă, peste tot văzând cordoane de militari şi civili: „În dreptul Restaurantului Sinaia am auzit alte focuri de armă automată. Cetăţenii înspăimântaţi fugeau în sens invers de cum mergeam noi. Un cetăţean ne-a tras într-un magazin să ne adăpostim, reproşându-ne că suntem iresponsabili. Pe partea de vis-á-vis a apărut un T.A.B. de pe care se trăgea cu o mitralieră. După ce a trecut T.A.B.-ul, am ieşit să ne continuăm drumul, dar T.A.B.-ul s-a întors şi venea în direcţia noastră, trăgând în continuare. Atunci eu, împreună cu alţi cetăţeni, am intrat în holul unei clădiri.” Seara, cei doi muncitori s-au întors în Buziaş şi au trecut pe la secţia Electromotor, povestindu-le colegilor din schimbul doi despre cele întâmplate şi rugându-i să-i anunţe pe muncitorii din celelalte schimburi să vină a doua zi cât mai mulţi, pentru a vedea ce-i de făcut.

Evenimentele de la Timişoara devin subiectul principal pentru toţi locuitorii Buziaşului, indiferent de locul de muncă. Viorel Drăgan, şeful formaţiei „Şah-Mat”, care cânta la Restaurantul „Silagiu”, unde se afla în cantonament echipa de volei feminin a Clubului Dinamo Bucureşti, consemnează: „Noi, cei din formaţie, nu mai aveam starea de a cânta, aşa că în restaurant fiecare comenta în grupul său evenimentele, cu o teamă ascunsă să nu audă ceilalţi aceste lucruri, neavând încredere unii în alţii, mai ales că echipa Dinamo, după cum ştiam noi, aparţinea Ministerului de Interne.” De aceea, exista o dorinţă comună, împărtăşită de tot mai mulţi localnici, de a declanşa o mişcare de protest şi solidaritate cu Timişoara, în ziua de 20 decembrie. Au încercat acest lucru atât muncitorii de la secţia Electromotor, cât şi cei de la S.M.A, dar teama, prudenţa şi insuficienta organizare au făcut ca această intenţie să fie amânată pentru a doua zi. La Electromotor numărul celor prezenţi la serviciu era mai mare ca de obicei, venind şi muncitori din alte schimburi, dar nimeni nu s-a apucat de lucru. Declanşarea acţiunii de protest plutea în aer, dar în timp ce unii doreau să plece la Timişoara, alţii voiau să se demonstreze în curtea întreprinderii. Nu s-a declanşat protestul în 20 decembrie, dar s-a hotărât ca a doua zi să vină de dimineaţă toate schimburile, pentru a ieşi la o demonstraţie. După-amiază şi seara, reprezentanţi ai muncitorilor de la Electromotor, ce vor deveni lideri ai demonstranţilor, au luat legătura cu alţi muncitori de la celelalte întreprinderi din oraş, informându-i despre intenţia lor de a ieşi în stradă şi solicitându-le să li se alăture. Nici muncitorii de la S.M.A nu au ieşit în stradă, deşi în ziua precedentă au trimis emisari la toate întreprinderile oraşului, pentru a-i informa despre intenţia lor de a ieşi în stradă şi a le cere să li se alăture. În seara zilei de 20 decembrie, în Buziaş era o stare tensionată, numărul celor cărora nu le mai era teamă de posibile represalii şi doreau să urmeze exemplul Timişoarei fiind tot mai mare. O mărturiseşte şi Adrian Moise, unul dintre membrii formaţiei „Şah-Mat”: „La serviciu era o atmosferă apăsătoare, cu toţi colegii mei de formaţie dezbăteam evenimentele din Timişoara şi ne gândeam ce am putea face ca şi locuitorii oraşului Buziaş să se ridice, deoarece nu era normal ca la câţiva km de oraşul nostru, la Timişoara, oamenii să moară împuşcaţi şi noi să stăm nepăsători. Tot din acelaşi motiv am protestat şi, în acea seară, nu am susţinut programul artistic, nu am cântat.” Locuitorii Buziaşului, ca şi cei ai altor localităţi bănăţene conectate la evenimentele de la Timişoara, aşteptau cu nerăbdare întoarcerea lui Ceauşescu din Iran şi anunţatul discurs televizat. Unii sperau într-o minune, neexcluzând nici chiar demisia dictatorului, alţii credeau că se va repeta episodul Braşov. Din păcate, discursul lui Ceauşescu a fost fără echivoc: „Mă adresez tuturor cetăţenilor patriei noastre cu chemarea de a da dovadă de înalt spirit patriotic şi revoluţionar, de a înţelege că cele întâmplate la Timişoara constituie acţiuni organizate din timp de cercurile reacţionare, de agenturile de spionaj străine, care au iniţiat toate acestea împotriva patriei noastre. Să acţionăm cu toată răspunderea în aşa fel încât, nicăieri în ţara noastră, să nu se mai poată organiza şi să nu se mai producă asemenea situaţii.” De aceea, seara de 20 decembrie va fi edificatoare „pentru hotărârea noastră de a ne alătura celor de la Timişoara, fiind convinşi că Nicolae Ceauşescu devenise un conducător fanatic, care ajunsese până acolo încât să dea ordin forţelor armate să tragă în popor”, îşi aminteşte Viorel Drăgan. Şi familia lui Adrian Moise era convinsă că trebuia să iasă a doua zi în stradă alături de muncitorii de pe platforma industrială a oraşului, în ciuda temerilor părinţilor săi: „Eu şi soţia mea i-am asigurat că o să fie un marş de protest paşnic contra lui Ceauşescu şi trebuie să ne alăturăm şi să îi sprijinim pe timişoreni, deoarece jertfa lor ar fi fost în zadar, iar acest gest îl facem pentru o viaţă mai bună, pentru copilul nostru care avea doar un an şi două luni şi care nu ar fi trebuit să cunoască frica şi teroarea de a te exprima liber, să aibă condiţii mai bune de trai şi să aibă o copilărie mai fericită decât a noastră, lipsită de paradele pompoase ale cultului personalităţii familiei Ceauşescu.”

Într-adevăr, la primele ore ale dimineţii de 21 decembrie, muncitorii de la întreprinderile de pe platforma industrială se organizează pentru a ieşi în stradă. La ora 7,30 erau în Strada Principală, între Fabrica de Încălţăminte „Modern” şi S.M.A., muncitorii de la această întreprindere cântând „Deşteaptă-te, române!” şi scandând lozinci împotriva regimului dictatorial. Concomitent, muncitorii de la Electromotor se adună în curtea întreprinderii, scot steagurile de la magazie şi decupează stema şi, cântând acelaşi cântec mobilizator, se deplasează în acelaşi spaţiu din Strada Principală. Acolo se vor organiza, stabilind oameni de ordine care să împiedice acte de violenţă sau de vandalism, vor striga lozinci şi vor trimite emisari la celelalte întreprinderi din oraş, la spital şi la şcoală, pentru a face cunoscută începerea acţiunii de protest şi a îndemna la solidaritate. În jurul orei 9,00, coloana formată din muncitorii de pe platforma industrială a oraşului porneşte în frunte cu liderii impuşi ad-hoc – Viorel Tudosi, Ioan Cin şi Ioan Măruşter – spre primăria oraşului. Pe traseu au cântat şi au scandat lozinci: „Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatura!”, „Români, veniţi cu noi!”, „Vrem saloane de Crăciun, nu conducător nebun!”, „Noi suntem poporul!”, „Azi în Buziaş, mâine în alt oraş!” etc. Coloana, flancată de oameni de ordine pentru a nu se provoca distrugeri sau diversiuni, s-a oprit la Întreprinderea Apemin, unde s-au alăturat şi muncitorii de la această întreprindere şi apoi s-a abătut în zona blocurilor, pentru a atrage şi alţi protestatari, revenind pe Strada Principală. În dreptul Bisericii Ortodoxe demonstranţii au îngenuncheat şi, la îndemnul lui Ioan Cin, au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. De la biserică au plecat spre Primărie, pentru a organiza un miting de protest. Între timp, primăriţa Ana Maria Doran, fiind informată de ofiţerul de Securitate care răspundea de Buziaş despre intenţia muncitorilor de a organiza o demonstraţie de protest, l-a sunat pe generalul Ion Coman la Timişoara şi i-a dat asigurări că a luat toate măsurile. În acelaşi timp, i-a cerut Georgetei Cîndea, preşedinte al Cooperaţiei de Consum Buziaş şi secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Orăşenesc de Partid, să închidă magazinele, să trimită angajaţii acasă şi să facă tabel nominal cu cei ce vor participa la demonstraţie, dar aceasta va refuza să îndeplinească aceste dispoziţii.

1989 - 3

În momentul în care coloana de demonstranţi s-a apropiat de Primărie, atât primăriţa, cât şi majoritatea funcţionarilor au părăsit sediul. La fel au procedat şi miliţienii care fuseseră chemaţi să apere Primăria. De aceea, solicitarea demonstranţilor ca primăriţa şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei să li se alăture, să-şi exprime adeziunea la forma lor de protest şi să transmită mesajul de solidaritate cu timişorenii la Bucureşti, a rămas fără ecou. Singurul reprezentant al conducerii locale care a avut un dialog binevoitor cu demonstranţii, mărturisindu-le că le înţelege nemulţumirea şi rugându-i să se manifeste paşnic şi să nu vandalizeze oraşul, a fost viceprimarul Pavel Gurban. La solicitarea lui Viorel Tudosi, portretele lui Ceauşescu şi materialele de propagandă au fost adunate şi apoi li s-a dat foc. Adresându-se mulţimii, Ioan Cin a făcut apel la unitate, cerându-le demonstranţilor să-şi învingă frica şi să lupte până la căderea dictatorului. Mesaje asemănătoare au transmis şi Viorel Tudosi, Ioan Măruşter şi Aurel Marian. Din mulţime, Viorel Drăgan a strigat că ar fi bine ca cei care au vorbit să îşi spună adresele, ca, în cazul în care se va acţiona asupra lor, să se ştie acest lucru şi să se intervină. La propunerea lui Aurel Marian s-a făcut o chetă pentru strângerea de bani în vederea trimiterii de telegrame în diferite oraşe ale ţării, prin care să se facă cunoscută revolta muncitorilor din Buziaş.

De aceea, când coloana de demonstranţi a ajuns în dreptul poştei, mai mulţi demonstranţi – Ioan Cin, Aurel Marian, Viorel Tudosi, Adrian Moise, Ioan Măruşer, Voicu Giuca etc. – au intrat în oficiul poştal şi au cerut formulare pentru expedierea telegramelor adresate unor mari întreprinderi din ţară: U.T.A. Arad, Electroputere Craiova, U.M.T Timişoara, „Tractorul” Braşov, Combinatul Siderurgic Hunedoara, Uzinele „23 August” Bucureşti, „Sămănătoarea” Bucureşti, „Colentina” Iaşi etc. Prin aceste telegrame se făcea un apel către muncitorii acestor întreprinderi de a se alătura timişorenilor, urmând exemplul muncitorilor din Buziaş, şi de a continua lupta până la înlăturarea lui Ceauşescu. O telegramă a fost adresată conducerii Frontului Democratic Român aflată în balconul Operei din Timişoara, pentru a fi citită în faţa timişorenilor aflaţi în Piaţa Operei, asigurându-i că nu mai sunt singuri, pentru că şi locuitorii oraşului Buziaş sunt alături de ei. Sesizând frica şi deruta oficiantelor, revoluţionarii le-au asigurat că îşi asumă întreaga răspundere, completând pe formulare adresa completă conform actului de identitate, dar le-au cerut ca telegramele să fie confirmate în faţa lor de către oficiile care le-au recepţionat, pentru a fi siguri că ele au fost transmise.

De la poştă coloana de demonstranţi s-a îndreptat spre Biserica Catolică, unde au fost întâmpinaţi de preotul Peter Szabo, care a dat dispoziţie să se tragă clopotele, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” şi i-a binecuvântat pe protestatari. Aceştia, după ce au îngenuncheat şi au păstrat un moment de reculegere, şi-au continuat marşul pe lângă hotelurile „Timiş” şi „Parc”, pe Strada Avram Iancu, apoi au trecut podul spre Piaţa oraşului, oprindu-se la Biserica Ortodoxă, unde au îngenuncheat din nou şi au spus „Tatăl Nostru”. Aici s-a oprit marşul de protest, urmând să se întâlnească în acelaşi loc a doua zi şi să continue protestul până la căderea dictatorului. Tot aici s-a hotărât ca Adrian Moise să aducă staţia de amplificare folosită de formaţia „Şah-Mat” şi să o monteze în faţa primăriei.

În seara zilei de 21 decembrie, Buziaşul devine un oraş liber, puterea comunistă locală fiind inexistentă. Primăriţa a fugit la Timişoara, iar miliţienii s-au retras în sediul Miliţiei. De aceea, revoluţionarii au constituit patrule pentru a supraveghea vitrinele magazinelor, temându-se că s-ar putea înscena spargerea lor, pentru a compromite acţiunea de protest desfăşurată în ziua de 21 decembrie. Cu toate acestea, majoritatea revoluţionarilor nu au dormit acasă, de teama unei posibile mobilizări a forţelor represive.

1989 - 1

Aşa cum se stabilise, a doua zi demonstranţii urmau să se întâlnească în faţa Bisericii Ortodoxe în vederea reînceperii demonstraţiei de protest. În aşteptarea acestui moment, membrii formaţiei „Şah-Mat” s-au întâlnit la Restaurantul „Silagiu” şi au pregătit staţia de amplificare pentru mitingul din faţa Primăriei.

Într-adevăr, la ora 9,00, în jur de 3000 de demonstranţi s-au adunat în faţa Bisericii Ortodoxe, fiind întâmpinaţi de preotul Ioan Carebia. Acolo au îngenuncheat, au păstrat un moment de reculegere în memoria morţilor de la Timişoara, au rostit rugăciunea „Tatăl Nostru”, iar preotul i-a binecuvântat. De acolo coloana de demonstranţi s-a deplasat pe Strada Avram Iancu, Strada Principală, a trecut prin faţa Miliţiei şi s-a oprit la Primărie, unde era deja montată staţia de amplificare. Muncitoarele de la secţia tricotaje-covoare a Cooperativei „Silagiu” au venit cu lumânări aprinse, alăturându-se celorlalţi manifestanţi în faţa Primăriei.

De la microfonul instalat pe treptele din faţa Primăriei, Viorel Drăgan, care şi-a asumat rolul de moderator, a solicitat ca „toţi conducătorii de întreprinderi, cei în funcţii deosebite, şi intelectualii să vină la microfon şi să spună ca un jurământ sacru, cu mâna pe drapel, „Jos Ceauşescu!”. Prin acest apel el dorea ca cei prezenţi să-şi precizeze poziţia, dacă sprijină sau nu acţiunea de răsturnare a regimului dictatorial. „Această idee – mărturisea mai târziu Viorel Drăgan – a picat ca trăsnetul peste majoritatea celor aflaţi ce deţineau funcţii şi, cu tristeţe o spun, peste intelectualii oraşului Buziaş”. Într-adevăr, doar Georgeta Cîndea, Rodica Drăgan şi Liliana Badea s-au delimitat fără rezerve de regimul ceauşist.

1989 - 2

Nu aceeaşi atitudine a avut-o primăriţa Ana Maria Doran, care la solicitarea demonstranţilor, a acceptat să se reîntoarcă în Buziaş, după ce în ziua precedentă plecase la Timişoara. La primele ore ale dimineţii, Ioan Cin şi secretarul Primăriei, Sever Carabet, au plecat cu Ionică Hudrea, şoferul directorului S.M.A. Buziaş, la Timişoara pentru a o convinge pe primăriţă să vină la Primărie, dându-i asigurări că nu i se va întâmpla nimic. Primăriţa acceptă, astfel că în momentul începerii mitingului ea se afla în Primărie. Cel care o invită să le vorbească demonstranţilor este Viorel Drăgan: „Cu drapelul în mână am intrat în biroul doamnei primar, aducându-i la cunoştinţă că mulţimea doreşte să le vorbească – de altfel, strigătele celor de afară răzbăteau până în birou”. La rugămintea ei, Drăgan a asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic, că nu va fi agresată, pentru că mulţimea doreşte „să se ştie de partea cui este dânsa ca şi conducător al oraşului. Are loc şi un fapt inedit: ei îi spun că, dacă va spune cu mâna pe drapel două cuvinte, va rămâne respectată şi poate chiar primar în continuare. Interesată, mă întreabă care sunt cele două cuvinte. Răspunzându-i «Jos Ceauşescu!», are un moment de leşin, spunând că acest lucru nu îl poate face.” Primăriţa vine în faţa mulţimii, vorbeşte de la microfon, dar, ocolind „esenţa evenimentului”, este huiduită şi obligată să se retragă şi să părăsească Primăria.

După acest moment, sub protecţia unui cordon format din Ioan Măruşter, Ioan Dumitru şi Voicu Giuca, s-au perindat la microfon, transmiţând mesaje de condamnare a regimului ceauşist şi de încurajare a protestatarilor, cei care au vorbit şi în ziua precedentă – Viorel Drăgan, Ioan Cin, Viorel Tudosi, Aurel Marian şi Ioan Măruşter – dar şi alţii. O puternică emoţie au transmis atât cântecele interpretate de Liliana Badea – „Deşteaptă-te, române!”, „Aşa-i românul”, „Hora Unirii” – cât şi discursurile rostite de cei care s-au alăturat demonstranţilor în acele momente, sărutând drapelul cu stema decupată şi strigând „Jos Ceauşescu!”. „În ciuda riscului de a fi linşată de populaţie, ca urmare a politicii cooperaţiei de achiziţii şi naţionalizare a alimentelor, dar mai ales a repercusiunilor ce le-aş fi avut de suportat pe linie politică, în câteva minute de la anunţ, în aclamaţia mulţimii prezente, m-am prezentat la microfon, unde mi-am exprimat adeziunea la mişcarea împotriva regimului comunist – declară Georgeta Cîndea. În momentul în care, cu mâna pe steag, îmi exprimam dezicerea de comunism, din mulţime s-a anunţat că Ceauşescu a fugit.”

Printre cei care s-au perindat la microfon pentru a se adresa mulţimii până la fuga lui Ceauşescu, s-a aflat şi căpitanul Achim Marinescu, şeful miliţiei din Buziaş. Acesta şi-a retras oamenii din subordine la postul de miliţie şi i-a asigurat pe protestatari că miliţia locală nu va interveni pentru a împiedica mitingul de protest. Un mesaj de salut şi de mulţumire pentru telegrama trimisă în ziua precedentă Frontului Democratic Român din Timişoara a fost transmis de la acel microfon de către un reprezentant al noii structuri de putere create în oraşul de pe Bega, încă din 20 decembrie.

Între timp, liderii demonstranţilor s-au retras în sediul Primăriei şi au constituit un Comitet de conducere a oraşului Buziaş, prin extinderea nucleului constituit în 21 decembrie şi împărţirea atribuţiilor. Noul comitet era format din: Viorel Tudosi (preşedinte), Ioan Cin (vicepreşedinte), Liliana Badea (secretar) şi Mirela Boboc, Georgeta Cîndea, Viorel Drăgan şi Aurel Marian (membri). Comitetul a fost supus votului mulţimii şi acceptat în unanimitate.

Vestea despre fuga lui Ceauşescu a fost dată atât de inginerul agronom Petru Roşu din balconul apartamentului situat în vecinătatea Primăriei, cât şi de unul dintre demonstranţi, Molnar, aflat în mulţime cu un aparat de radio portabil. Pentru că informaţia a fost repetată de mai multe ori la Radio Bucureşti, mesajul a putut fi transmis şi prin microfonul din faţa Primăriei, spre bucuria celor prezenţi, care, după ce au îngenuncheat, au dansat Hora Unirii, au cântat şi au pornit în marş pe străzile oraşului.

Comitetul, instalat în sediul Primăriei, a trecut la gestionarea problemelor curente: apă, căldură, aprovizionarea cu pâine şi cu produse alimentare de primă necesitate şi asigurarea pazei la obiectivele importante din oraş: sediul Consiliului Frontului Salvării Naţionale Buziaş, I.R.E.T, Apemin, Uzina de apă, centralele termice şi intrările în oraş. În acest sens, s-a luat legătura cu căpitanul Voicu Ioniţă de la U.M. 01380, solicitându-i constituirea de patrule de militari şi ofiţeri, şi cu şeful miliţiei din Buziaş.

Din păcate, nici locuitorii oraşului balnear nu vor scăpa de diversiunea „teroriştilor”, care, chipurile, veneau spre Buziaş din toate direcţiile. Subofiţerul de miliţie Alexandru Comănescu informează conducerea oraşului că în Bacova au descins mai mulţi terorişti cu un elicopter şi solicită un pistol-mitralieră şi o grupă de soldaţi. Este trimisă de urgenţă o patrulă militară pentru a verifica zvonul care, bineînţeles, nu s-a confirmat. Alte zvonuri erau legate de atacarea Uzinei de apă şi a depozitului de muniţie. În noaptea de 22/23 decembrie, din neatenţie, un soldat a tras un foc de armă în Cimitirul Ortodox, creând panică, pentru că s-a răspuns imediat din partea altor soldaţi aflaţi în patrulare. Pentru a ţine sub control situaţia, s-au solicitat maşinile de la toate instituţiile oraşului, iar o parte dintre demonstranţi s-au integrat în patrule: Adrian Moise, Ioan Măruşter, Voicu Giuca, Petru Prisecaru, Marius Şoit, Octavian Filievici, Valentin Nagy, Oswald Schwartz, Bela Vincze, Valer Tarzan etc.

În 24 decembrie, conducerea oraşului a trecut printr-un moment nedorit, inexplicabil pe deplin nici până astăzi, fiind la un pas de a fi înlăturată. Sub pretextul că sunt nereguli la U.M. 01380, trei ofiţeri D.I.A. au venit la Primărie şi i-au luat cu un ARO al unităţii militare pe Viorel Tudosi, Georgeta Cîndea şi Liliana Badea, iar pe Ioan Cin de la Biserica Penticostală. Toţi au fost duşi la punctul de control al unităţii, unde au avut loc discuţii contradictorii între cei trei ofiţeri, comandantul unităţii şi maiorul Ioniţă Voicu. La un moment dat, li s-a comunicat reprezentanţilor puterii locale că sunt arestaţi, deoarece au încălcat regulamentele militare. „După discuţii aprinse şi ameninţări – consemnează Liliana Badea – fiind făcuţi bandiţi şi huligani, ni s-a comunicat că suntem sub arest. În acel moment am spus că vreau şi am dreptul să vorbesc cu generalul Vlad Popescu de la Divizia Mecanizată, care aşteaptă telefonul meu pentru a raporta ce se întâmplă. După acest telefon am fost lăsaţi şi conduşi la Primărie.”

După alegerea conducerilor F.S.N. din întreprinderile şi instituţiile oraşului Buziaş, la 13 ianuarie 1990 s-a convocat o adunare la care vor participa 120 de delegaţi ce reprezentau toate întreprinderile şi instituţiile oraşului. Sub preşedinţia lui Ioan Cin, această adunare va alege Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Buziaş, format din 21 de membri. În aceeaşi zi s-a ales şi Biroul Executiv al F.S.N. Buziaş: preşedinte – Viorel Tudosi; vicepreşedinte – Ioan Cin şi Horst Lovasz; secretar – Liliana Badea şi membri – Achim Marinescu, Carol Moldovan, Adalbert Weigang, Aurel Marian şi Peter Szabo.

Adaugă un comentariu: