Săpun cu Morcov

Ingrediente:
Suc de morcov, ulei de măsline, unt de cocos, unt de shea, iaurt de capră, ulei de rapiță, NaOH, ulei de ricin, unt de cacao, ceară de albine, ulei de morcov, uleiuri esențiale de lavandă, geranium și portocală roșie, cărbune medicinal, pudră de bambus, flori de gălbenele.

Când vorbim despre felul în care ne este afectată sănătatea pe parcursul vieții, amintim de două categorii de factori: cei pe care nu îi putem controla (moștenirea genetică, spre exemplu) sau cei care se află sub controlul nostru (alimentația, folosirea produselor cosmetice și de igienă fără chimicale dăunătoare). Din păcate, achiziționarea produselor cosmetice naturale nu ne este mereu la îndemână, de multe ori ele fiind inaccesibile sau scumpe. Am descoperit însă că în Buziaș, avem pe cineva care se ocupă de fabricarea și comercializarea săpunurilor…Continue Reading “Made in Buziaș – Săpunuri naturale “Soap Opera””

10371748_647242748697577_654415967471939003_n

Știți ce câștigă oamenii din alergare? Se recâștigă pe ei înșiși. Alergarea are capacitatea de a te trasforma într-un învingător, de a te face fericit, mai uman. Alergarea naște sentimente pozitive, naște calm, creează echilibru. Alergarea te împinge să ai un stil de viată mai organizat, să fi mai optimist, mai sănătos. Te face OM. Într-o lume sedentară, în care consumul-maraton de TV ori calculator a devenit un ritual, este spectaculos să afli că sunt oameni care s-au reîntors la o ramură esențială a existenței,…Continue Reading ““Limitele există numai în mintea noastră!” – Interviu cu Adrian Mitric”

Vali & Mircea la Pompieri - 1974

MUZICA. Note, armonie, corzi, bețe, stații, microfone și…multă voie bună. Pe lângă acestea, se adaugă câțiva oameni talentați, care reușesc odată ce încep a cânta, să creeze o atmosferă relaxantă, plină de amintiri trecute, dar și viitoare. In Buziaș, în acest domeniu, avem cu ce și cu cine ne mândri, iar printre aceștia, se regăsește și Valentin Ivănescu, care a reușit să-și contureze o legatură cu muzica de mic copil și căruia am reușit să-i smulgem câteva amintiri: Alexandra Coman (A.C.): Cu ce ocazie te-ai…Continue Reading “Interviu muzical (I) – Toate trenurile duc spre…muzică”

255430_398808770170648_1562092069_n

Fiind un mare iubitor al obiectelor pline de originalitate, port un mare respect artei handmade. Deseori aveam stări de confuzie, nu ştiam ce aş putea dărui unei persoane dragi. Handmade-ul m-a salvat din multe astfel de situaţii, este arta care produce obiecte cu mult gust, create cu multă dragoste, nu doar pentru a obţine un profit amar. Lev Tostoi avea dreptate când spunea că “arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit”, dar să nu uităm să identificăm kitch-ul, pirul…Continue Reading “Interviu cu Lioara Peţa – artistă handmade din Buziaş”

38463diabet-hemofilie_116_mic

  În luna mai a acestui an, un incendiu puternic a distrus o parte din clădirea Centrului Medical „Cristian Şerban”, fiind unul dintre cele mai triste momente prin care a trecut spitalul de la înfiinţarea sa. Deşi întâmplarea a surprins neplăcut comunitatea locală buzieşeană, au existat relativ puţini oameni din Buziaş care au oferit sprijin pentru reconstrucţia spitalului. Din fericire, în decurs de câteva luni, s-au strâns suficiente fonduri pentru a reface spitalul. Pe de altă parte, puţini sunt cei care cunosc cu adevărat lucrurile…Continue Reading “Centrul Medical „Cristian Şerban” sau despre ceea ce înseamnă voinţă şi implicare”